Bienala Internațională de Arte Miniaturale Timișoara 2016

Imagini

Informații

Data: 25 Aprilie 2016, 14:00 Luni

Descriere

”Facultatea de Arte și Design
Universitatea de Vest Timișoara
organizeazăBienala Internațională de Arte Miniaturale Timișoara 2016 ediția a doua

Bienala Internațională de Arte Miniaturale Timișoara 2016 a luat amploare de la o ediție la alta. Suntem onorați de participări ale artiștilor din România, Canada, Turcia, Polonia, Ungaria, Grecia, Franța, Elveția, Olanda, Portugalia, Ucraina, Serbia, Croația, Macedonia, India, Chile, Argentina, Australia, Japonia, Coreea.

Cu o astfel de participare descoperim cât de important este să avem un scop comun acela al creației, să avem aceeași muză aceea a artelor și să aducem pe aceeași simeză viziunea artiștilor de pe patru continente.

Ținând cont de mobilitatea artei miniaturale și de provocarea de a aduce un întreg univers într-o dimensiune mică, Bienala Internațională de Arte Miniaturale Timișoara 2016 cuprinde anul acesta lucrările a peste 500 de artiști pictori, graficieni, ceramiști, textiliști, sculptori, fotografi și designeri.
Conexiunile realizate de această manifestare vor fi vizibile începând cu vernisajul din data de 25 aprilie 2016, ora 14.00, la Galeria Mansardă a Facultății de Arte și Design.

Cuvântul de deschidere va fi susținut de criticul de artă prof.univ.dr. Ileana Pintilie.
Curator lect.univ.dr. Valentina Ștefănescu”

Locul: Galeria Mansarda (str. Oituz nr. 7 Timișoara)

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?