Festivalul Minorităților Etnice din Timișoara

Imagini

Informații

Data: 22 Septembrie 2019, 16:30 Duminică
Locul:Timişoara, Piața Victoriei

Descriere

Primăria Municipiului Timişoara, prin Biroul de Organizare Evenimente, împreună cu Consiliul Consultativ al Minorităţilor Naţionale, organizează în data de 22 septembrie 2019 cea de-a VI-a ediție a Festivalului Minorităţilor Etnice din Timişoara.

Acțiunea reunește artiști ce reprezintă etniile din Timișoara, valorificand atât folclorul, cât și forme variate de manifestare artistică.

De aceasta data festivalul se va desfasura în Piața Victoriei din Timișoara, spațiu ce va găzdui și programul artistic.

Evenimentul debutează la ora 16.30 cu o paradă a artiștilor prezenți, care va străbate Piața Victoriei din Timișoara, cu plecare de pe strada Marasesti.

Parada are drept punct final scena din fata Operei timisorene, unde la ora 17.00 va avea loc deschiderea oficială, urmată de degustarea produselor gastronomice și de programul artistic.

Moderatorii acestui eveniment vor fi Veronica Mihoc si Uica Mihai, cunoscuti si indragiti de publicul larg. Festivalul va fi preluat de catre TVR.

Ca urmare a frumoasei colaborări cu Consulatul Republicii Serbia la Timișoara, în acest an va participa msamblul "Vuk Karadzic" din Loznica (Serbia), iar comunitatea italiană din Timișoara s-a implicat în aducerea celor 17 sbandieratori di Carpineto Romano din Italia, care vor oferi un spectacol impresionant prin mânuirea steagurilor.

Au mai confirmat participarea la Festivalul Minorităţilor Etnice din Timişoara:
*Gramosteanj și Kosta Mina (Macedonia)
*Ansamblul de dansuri ucrainiene ,,Kazaciok’’ din Bucovina, *Fanfara „Banater Musikanten“
*Ansamblul Banater Rosmarein din Timişoara
*Ansamblul Bokreta
*Trupa „8 Light Minutes”
*Ansamblul Slavjak si Nadia Sehabi
*Ansamblul de dansuri Fijalocka din Butin
*Corul Shalom
*Ansamblul Cheveresana
*Ansamblul Mlados (Serbia)
*Facultatea de Muzică
*Timișoara Big Band


Seara minorităților din Timișoara va fi încheiată de ,, Mahala Rai Banda ’’, o trupă în plină ascensiune, ce îmbină muzică țigănească învățată în cadrul comunităților tradiționale din Clejani și Zece Prăjini cu stiluri moderne, impunând un stil muzical propriu, ce le-a adus ascensiunea pe piață muzicală internațională.
Stau mărturie în acest sens cele peste 600 de concerte susținute în 26 de țări și momentele artistice prezentate în deschiderea unor concerte susținute de artiști internaționali: Mariah Carey, Scorpions, Lenny Kravitz.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?