Premiere/Premieră: Lysistrata 3.0

Imagini

Informații

Data: 29 Aprilie 2023, 19:30 Sâmbătă
Evenimentele trecute
  • 28 Aprilie 2023, 19:30 Vineri
  • 23 Aprilie 2023, 19:30 Duminică

Descriere

Îi cunoaștem cu adevărat pe autorii antichității clasice? Răspunsul sincer la această întrebare ar fi nu. Prin urmare, nu știm nici că acești autori, printre altele, s-au pronunțat asupra unor probleme ale vremii lor, unele dintre întrebări ajungând până în zilele noastre și fiind chiar de o actualitate arzătoare având în vedere invazia Ucrainei de către Rusia. Aristofan a fost martor la Războiul Peloponezului și a scris piese de teatru despre el. Mai mult, a reușit chiar să scrie o comedie despre el, „Lisistrata”. Este vorba despre bărbații care declanșează războiul și despre femeile din Atena și Sparta care vor să aducă pacea refuzând să facă sex cu soții lor. După câteva încurcături, strategia femeilor e încununată de succes. Niky Wolcz, care a pus în scena acum mai bine de un an „Leonce și Lena” la TGST, nu numai că a redescoperit piesa „Lisistrata” pentru Teatrul German de Stat Timișoara, dar o și regizează. În timp ce un alt magician al teatrului, Helmut Stürmer, face scenografia.
 

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?