Spectacolul "Cenuşăreasa"

Descriere

Sala Mare
după Charles Perrault | un spectacol de Mirela Puia

A fost odată un om bogat care s-a căsătorit cu o femeie rea, care avea două fete la fel de rele şi urîte. El avea deja o fiică, pe care cele trei nou-venite o chinuiau în fel şi chip, o puneau să facă muncile cele mai grele, astfel că biata de ea spăla, freca, gătea toată ziua, iar de dormit avea doar un braţ de paie în pod. Cum singurul loc în care nu-i era frig era un colţ al vetrei plin de cenuşă, toţi i-au spus Cenuşăreasa. Dar chiar şi aşa, murdară şi obosită, era mult mai frumoasă decît surorile ei vitrege.

Într-o bună zi, se anunţă mare bal la palat: fiul regelui urma să-şi caute mireasă. Împodobite, aranjate, cele două surori şi mama lor plecară la petrecere, lăsînd-o pe Cenuşăreasa la bucătărie, plîngînd. Deodată, apăru Zîna cea Bună care îi transformă zdrenţele într-o rochie minunată, luă un dovleac şi-l transformă în caleaşcă, vrăji şase şoricei în armăsari şi-o trimise pe fată la bal, spunîndu-i să nu cumva să stea mai mult de miezul nopţii, că doar pînă atunci ţine vraja. La bal, prinţul fu vrăjit de frumuseţea Cenuşăresei şi dansă numai cu ea. La auzul bătăilor de clopot care anunţau miezul nopţii, fata fugi. Prinţul se luă după ea, dar nu găsi decît un pantofior delicat din sticlă. Bolnav de dragoste, dădu de ştire că celei căreia i se va potrivi pantofiorul de sticlă, îi va oferi mîna şi regatul. Toate fetele se înghesuiau să încerce pantofiorul, la fel şi surorile Cenuşăresei. Cenuşăreasa recunoscu pantoful şi ceru voie să îl încerce. Cele două surori îşi bătură joc de ea, dar pînă la urmă Cenuşăreasa încălţă pantofiorul. Prinţul, fericit că şi-a găsit aleasa inimii, o luă de îndată la palat, unde se căsătoriră.