Spectacolul "Tache, Ianke și Cadâr"

Imagini

Informații

Data: 21 Martie 2022, 20:30 Luni
Evenimentele trecute
  • 21 Martie 2022, 18:00 Luni
  • 8 Noiembrie 2021, 19:00 Luni
  • 11 Octombrie 2021, 19:00 Luni

Descriere

Timișoara, cu bucurie te anunțăm că spectacolul ”Tache, Ianke și Cadâr” revine pe scena Operei. A patra reprezentație din acest an va avea loc luni, 21 martie, începând cu ora 18:00.
Horaţiu Mălăele, Răzvan Vasilescu şi Mihai Constantin readuc în fața publicului textul lui Victor Ion Popa – „Take, Ianke şi Cadâr”.

Textul, o comedie savuroasă în trei acte, scris în 1932 şi pus în scenă în acelaşi an la Teatrul Maria Ventura, a fost montat pentru prima dată la Bulandra în 1957 de regizorul N. Al. Toscani.

La peste şase decenii de la montarea lui Toscani, Horaţiu Mălăele readuce pe scenă cele trei tipologii umane, întrupându-l pe evreul Ianke şi distribuindu-i în rolurile turcului Cadâr şi românului Take pe Răzvan Vasilescu şi pe Mihai Constantin.

Alături de cei trei interpreţi principali, din distribuţie vor mai face parte: Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan şi Matei Constantin. Scenografia spectacolului i-a fost încredinţată Mariei Miu.

Piesa aduce în prim plan povestea de viaţă a celor trei prieteni negustori, abordând cu subtilitate problematica rasei, credinţei şi religiei, a statutului identitar individual şi de grup, reamintindu-ne astfel că diferenţele nu sunt neapărat un motiv de disensiuni. Dar şi că buna înţelegere poate funcţiona pe fondul acceptării şi al asumării a ceea ce ne defineşte şi ne diferenţiază de ceilalţi.

Conditii participare:
Schema completa de vaccinare

Bilet de externare din spital, nu mai vechi de 90 de zile și nu mai devreme de 15 zile

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?